• Plakát
  • Plakát
  • Plakát
  • Plakát
  • Plakát
  • Plakát
  • Plakát
  • Plakát
  • Plakát
25. februarie, 2021.
Premieră spectacol „Barajul” la Teatrul de Nord

Trupa Harag György a Teatrului de Nord Satu Mare are plăcerea de a vă invita la premiera spectacolului „Barajul” de Conor McPherson, care va avea loc vineri, 26 februarie 2021, începând cu ora 19.00, în sala mare a Teatrului de Nord.

Cu toate că perioada repetițiilor spectacolului a luat sfârșit în luna noiembrie a anului trecut, din cauza reglementărilor adoptate, premiera a fost amânată în repetate rânduri, iar acum a sosit, în sfârșit, momentul mult așteptat atât de actori, cât și de public, lucru atestat și de faptul că pentru reprezentațiile din 26 și 27 februarie toate biletele sunt deja vândute, dar mai sunt locuri disponibile pentru 28 februarie.

„Într-un pub izolat în Irlanda rurală – de unde mai toată lumea încearcă să fugă, puținii localnici evită singurătatea propriilor locuințe agățându-se de poveștile fantastice istorisite de ceilalți. Acest pub e epicentru și microcosmos pentru o lume pe cale de dispariție. O lume care are nevoie de povești pentru a continua să existe. Aparent povești cu fantome, de fapt asistăm la confesiuni ale spaimelor, viselor și eșecurilor fiecărui personaj devenit povestitor. Dar aceste istorisiri sunt cu adevărat esențiale atunci când înțelegem că în jurul lor și pornind de la ele se recompune spiritul umanității.”



Într-o mică localitate din apropierea unui baraj, în Irlanda, trei prieteni se întâlnesc într-un bar. Seara pare a se desfășura conform unui ritual banal într-un peisaj rural în care nu se întâmplă mai nimic. Se discută despre vreme și despre venirea în localitate a unei tinere din Dublin. Iar prezența ei schimbă totul, căci oferă fiecăruia dintre bărbații care o înconjoară prilejul de a spune o poveste. Și pentru că socotesc că existența lor monotonă nu poate atrage atenția unei doamne rafinate, fiecare își pigmentează experiențele cu personaje din folclorul local. Atmosfera stranie, fantomatică, este punctată cu momente de un comic nebun, căci după fiecare dintre povești se revine la tachinările obișnuite între oamenii care se cunosc dintotdeauna. Totul până când străina le dezvăluie motivul pentru care a decis să plece din capitală pentru a se muta în orășelul lor. Și atunci, toate poveștile se spulberă, iar ei se arată solidari, prieteni, umani.



Actul de „a povesti” aparține prin excelență oralității și poartă amprenta acelui „viu” pe care îl invocăm ca argument suprem în favoarea teatrului. „Barajul” de irlandezul Conor McPherson, sondează relațiile umane care se împletesc la ceas de noapte, într-un loc parcă uitat de lume în care s-au strâns cei singuri, răniți și neîmpliniți fie din iubire, fie că au pierdut, la un moment dat, acea persoană din viața lor care reprezenta rațiunea de a trăi. Poveștile din „Barajul” se compun ca niște poeme, care umplu singurătatea prin caracterul lor confesiv. Odată început jocul, fiecare își asumă rolul de narator al propriilor frici.
Distribuția: Rappert-Vencz Gábor, Orbán Zsolt, Nagy Csongor Zsolt, Gaál Gyula și Bogár Barbara, scenografia: Anda Pop inv., dramaturg: Bessenyei Gedő István, light designer: Lucian Moga inv., conducător muzical: Manfrédi Annamária, regizor tehnic: Szabó Ritta, sufleor: Kófity Annamária.



Bilete pentru reprezentația din data de 28 februarie se pot achiziționa la agenția teatrală de pe strada Horea, de luni până vineri între orele 10.00 și 17.00, sâmbătă între orele 10.00 și 13.00. Pentru informații suplimentare ne puteți contacta prin telefon 0261-712106 sau e-mail szervezes@harag.eu.

Spectacol titrat în limba română.

Toate evenimentele se vor desfășura în conformitate cu prevederile impuse pentru respectarea măsurilor de protecție împotriva COVID-19.
  • Plakát
  • Plakát
  • Plakát
  • Plakát
  • Plakát
  • Plakát
  • Plakát
  • Plakát
  • Plakát