• Plakát
  • Plakát
  • Plakát
  • Plakát
  • Plakát
  • Plakát
  • Plakát
  • Plakát
  • Plakát
28. martie, 2019.
Deșteptarea primăverii – premieră în afara regimului de abonamente

Sâmbătă, 30 martie, Trupa Harag György prezintă premiera spectacolului fizic Deșteptarea primăverii la Casa de Cultură a Sindicatelor. Spectacolul se joacă cu publicul pe scenă, fără titrare în limba română.

„Realizarea spectacolului a fost planificată cu mult timp în urmă. Am dorit mult finalizarea acestui proiect și cred că a fost o hotărâre bună, deoarece am reușit să realizăm un spectacol foarte diferit față de cele pe care le-a văzut, până în prezent, publicul sătmărean. Regizorul spectacolului a colaborat deja cu trupa noastră în calitate de coregraf. Acest spectacol se adresează, în special generației tinere dezbătând, fără tabuuri, toate problemele cu care se confruntă adolescenții din azi.” – a declarat Bessenyei Gedő István directorul artistic al trupei.

„Am primit această invitație din partea Trupei Harag György pentru realizarea unui spectacol de teatru fizic. Am propus tocmai această piesă, deoarece, Deșteptarea primăverii vorbește despre descoperirea trupului uman, despre sexualitate, subiecte, care, după părerea mea, se potrivesc foarte bine acestui tip de teatru” – a declarat Györfi Csaba regizorul și coregraful spectacolului.

În tragedia lui Wedekind, parcă fiecare personaj și-ar cunoaște soarta dinainte, parcă și-ar controla ei înșiși propriile lor vieți și ar merge, de bună voie, pe calea ce le-a fost hărăzită. Își proiectează propriile vieți negative împotrivă căreia nu se opun defel, ci merg mai departe pe acest drum. Personajele sunt niște eroi cotidiene care fie s-au pierdut deja, fie sunt cale de a se pierde pe calea haotică a vieții. Sunt niște tineri doritori de a experimente, a simți și a înțelege, însă nu sunt ascultați de nimeni. Acești adolescenți sunt plini de speranță, dorință, căutare, descoperire și recunoaștere, însă degeaba cer ajutor, rămân singuri cu sinceritatea lor. Acești tineri rebeli acționează în conformitate cu propriul lor sistem de valori, nefiind capabili să se conformeze normelor sociale. Cum sunt aceste norme sociale? Ce le poate oferi familia ca sistem, ce reprezintă un control sănătos pentru copil? Ce efecte are asupra tinerilor un sistem educațional rigid? Ce le oferă și ce le confiscă în același timp?

În căutarea propriei fericiri, personajele se lovesc de obstacole într-o ordine socială distorsionată în care dorința de cunoaștere, de acționare, de dezvoltare și întrebările referitoare la sexualitate sunt stopate de stricte norme și reguli. Suntem martorii jocului unor familii destrămate, nefericite și al unor copii care nu mai găsesc cale de ieșire din acest anturaj. Este un spectacol fizic construit atât pe puterea elementelor verbale și nonverbale, creând ceva nou prin fuziunea celor două moduri de exprimare.

Distribuție: Bogár Barbara, Budizsa Evelin, Frumen Gergő, Gál Ágnes, Gedő Zsolt, Laczkó Tekla, Moldován Blanka, Orbán Zsolt și Poszet Nándor.

Regia: Györfi Csaba, coregrafia: Györfi Csaba inv. și Tőkés Imola inv., scenografia: Cs. Kiss Zsuzsanna inv., dramaturg: Czvikker Katalin inv., compozitor: Moldován Blanka, regizor tehnic și sufleor: Szabó Ritta.

Bilete pentru spectacol se pot achiziționa la agenția teatrală de pe strada Horea, de luni până vineri între orele 10.00 și 17.00, sâmbătă între orele 10.00 și 13.00. Bilete online: biletmaster.ro.
  • Plakát
  • Plakát
  • Plakát
  • Plakát
  • Plakát
  • Plakát
  • Plakát
  • Plakát
  • Plakát