• Plakát
  • Plakát
  • Plakát
  • Plakát
  • Plakát
  • Plakát
  • Plakát
  • Plakát
  • Plakát
9. septembrie, 2018.
Nagy Csongor Zsolt laureat cu premiul Kaszás Attila

Actorul Trupei Harag György, Nagy Csongor Zsolt a fost distins pe data de 7 septembrie la Teatrul Jászai Mari din Tatabánya, cu premiul Kaszás Attila.

Premiul, în valoare de cinci sute de mii de forinți, fondat în anul 2008 în amintirea actorului Kaszás Attila, se acordă, pe lângă rezultatele profesionale, și activității de consolidare a trupei în cadrul căreia își desfășoară activitatea candidatul.

Pentru premiu, au fost nominalizați în acest an câte un membru a treizeci și nouă de teatre maghiare, după care, în urma voturilor celor nominalizați, au fost desemnați trei candidați dintre care publicul a ales câștigătorul final.

Faza finală a constituit-o votul online desfășurat pe durata mai multor săptămâni, cei trei candidați fiind, pe lângă Nagy Csongor Zsolt, actrița Varga Klári (Teatrul Național Csokonai din Debrețin) și Farkas Ignác (Teatrul Hevesi Sándor din Zalaegerszeg).

„Sunt încă și acum bulversat puțin, abia reușesc să realizez că am primit acest premiu, care este și un fel de împlinire pentru mine căci, de data aceasta nu este vorba despre un premiu acordat pentru un rol anume. Mulțumesc membrilor Trupei Harag György pentru faptul că m-au considerat demn pentru acest premiu, mulțumesc tuturor celor care m-au susținut și publicului pentru dragostea și susținerea necondiționată.”- a declarat actorul Nagy Csongor Zsolt.

Nagy Csongor Zsolt a absolvit Universitatea de Arte din Târgu Mureș în anul 1998, după care se alătură trupei din Sfântu Gheorghe, apoi celei din Miercurea Ciuc. Începând din 1999 joacă regulat la Satu Mare, în timp ce, până în anul 2002 este membrul Teatrului Csíki Játékszín. În 2002 se alătură trupei sătmărene al cărei membru este până în anul 2012. Din 2013 este membrul Teatrului Tomcsa Sándor din Odorheiu Secuiesc, iar în 2016 se reîntoarce la Satu Mare.

„În viața teatrală contemporană, acest premiu are o valoare deosebită cu atât mai mult cu cât este unul acordat atât de profesie, cât și de public. Atât în numele meu, cât și a întregii trupe, îl felicit pe colegul nostru deoarece acest premiu este o mândrie pentru întreaga trupă și pentru întregul oraș. Având în vedere activitatea artistică a lui Csongor, pot să spun că a meritat de mult un a astfel de premiu” - a declarat directorul artistic al Trupei Harag György.
  • Plakát
  • Plakát
  • Plakát
  • Plakát
  • Plakát
  • Plakát
  • Plakát
  • Plakát
  • Plakát