• Plakát
  • Plakát
  • Plakát
  • Plakát
  • Plakát
  • Plakát
  • Plakát
  • Plakát
  • Plakát
29. noiembrie, 2014.
“Opera de trei parale” se întoarce triumfal pe scena Teatrului de Nord

La aproape cinci decenii de la prima ei montare la Satu Mare, în decembrie 1964, una din cele mai speciale lucrări teatrale scrise în secolul XX, “Opera de trei parale”, a revenit pe scena Teatrului de Nord, tot în interpretarea trupei maghiare Harag Gyorgy, oferind trei ore încântătoare spectatorilor prezenţi la premiera de duminica trecută.

Înainte de cronica ediţiei 2014, se cuvine să amintim protagoniştii de acum 50 de ani. Spectacolul de atunci a fost regizat de Taub Ioan, în decorul amenajat de Paulovics Laszlo şi costumele desenate de Szatmari Agnes. În rolurile principale au evoluat Acs Alajos, Elekes Emma, Nadai Istvan, Kollo Bela, Nagy Izabella. A mai existat o versiune realizată de secţia română, în 1991, în regia lui Dumitru Lazăr Fulga, protagonişti fiind atunci Corneliu Jipa, Marcel Mirea, Gabriela Dorgai, Constantin Dumitra, Carmen Frăţilă.

Remix sarcastic, vremi de criză

Titlul spectacolului maghiar, “Koldusopera”, traduce de fapt titlul lucrării lui John Gay “Beggar’s Opera” (Opera cerşetorilor), care la vremea ei s-a dorit o parodie a modei operei italiene care făcea ravagii prin Londra, dar şi un manifest social. Realizarea lui Bertolt Brecht, “Die Dreigroschenoper” (Opera de trei parale), lansată la Berlin în 1928, la exact 200 de ani de la premiera piesei lui John Gay, pe muzica originală a lui Kurt Weill, poate fi numită, în limbaj modern, un remix. Ba chiar unul sarcastic, iar la acest efect contribuie în special muzica, o parodie a modei jazz-ului (stil în mare vogâ în anii ‘20 ai veacului trecut), plină de ritmuri sincopate şi mult umor negru.

Povestea banditului spâlcuit Mackie Şiş, pe care patima pentru femei îl duce la pierzanie, se întrepătrunde cu un tablou rece, nemilos, al unei societăţi în care corupţia e o banalitate, o mână spală pe alta şi ambele spală mâinile murdare ale altora, şantajul şi mita sunt la ordinea zilei, cerşetoria ajunge o industrie şi practic nu poţi identifica vreun personaj pozitiv în toată tărăşenia. Şi asta pentru că, în fond, “mai întâi e mâncarea, apoi morala”, cum spune un celebru cântec al piesei. Rânjetul final vine cu o pastişă a finalurilor fericite în care totul se rezolvă brusc şi bine, iar muzica îşi râde de ariile triumfale ale îndrăgostiţilor salvaţi în mod miraculos, omniprezente în muzica de operă. După cum bine ştim, în viaţă nu e chiar aşa uşor, dimpotrivă.

Scenă de ansamblu

Personaje? Unul şi unul: Mackie, criminal disimulat, Peachum, naşul cerşetorilor, Brown, şeful poliţiei, zis “Tigrul” (mâţ jigărit în fapt), Polly,gâscuţa naivă, o liotă de bandiţi, curve, milogi, o lume unde contează “enteresul şi iar enteresul”. Brecht scria piesa într-o Germanie aflată la pământ, sfâşiată de înfrângerea din război, căreia criza ce avea să înceapă în 1929 i-a dat lovitura de graţie şi a împins-o spre figura aparent mesianică a lui Hitler. Sarcasmul brechtian ascundea, poate, un suflet profund întristat şi dureros de conştient.

Revelaţia lucrului bine făcut

“Opera de trei parale” pune probleme complexe oricărei trupe care se încumetă s-o pună în scenă. În primul rând, partitura muzicală trebuie respectată cu sfinţenie, lucru stipulat explicit în condiţiile impuse de deţinătorii drepturilor de autor. O regie neinspirată poate transforma piesa într-un soi de cabaret cabotin, multitudinea de ansambluri şi numere muzicale putând fi scăpată uşor de sub control.

Din fericire, trupa Harag Gyorgy are o vastă experienţă în teatrul muzical, iar actorii maghiari sunt bine pregătiţi în domeniul cântului vocal, întrucât comediile tip operetă sunt nelipsite în tradiţia teatrală ungurească. Pentru provocările care ţin de regie, conducerea trupei sătmărene l-a angajat pe Babarczy Laszlo, om cu multe premii la activ şi care cunoştea potenţialul celor cu care avea să lucreze, pentru că în stagiunea trecută a montat un alt text dificil, tot pe tema corupţiei (“Rudele” de Moricz Zsigmond”), şi a ieşit un spectacol excelent proporţionat.

Aşa se face că spectacolul lansat duminică e unul lucrat cu minuţiozitate, bine cântat, presărat cu momente în care se râde sănătos, dar se râde cu noduri în gât. Delimitarea episoadelor pare desprinsă din desenele animate,  ceea ce îngroaşă umorul, iar actorii sunt conduşi cu mână sigură. Decorul amenajat de Szabo Anna se pretează uşor la multele schimbări, iar costumiera Cselenyi Nora a recreat un tablou viu al modei anilor interbelici, dar şi un panegiric de haine jerpelite. Coregrafia lui Bordas Attila trimite spre music-hall (tot în ton cu anii ‘20), iar mişcarea atinge un apogeu în scena defilării cerşetorilor profesionişti. Nu prea există momente terne, rupturile de ritm fiind cele impuse de autor.

Kanyadi Szilard poate apărea şters în rolul lui Mackie, dar actorul a înţeles că nu joacă un cuţitar de-al nostru, ci un sociopat cu ştaif, aşa cum ni-l prezintă de altfel balada de la începutul piesei (e plin de crime în oraş, dar Mackie nu ştie nimic.. aparent). Abonat la roluri principale de la o vreme, Szilard îşi temperează bine jocul. Bessenyei Istvan oferă un mic recital cu rolul ofertant al lui Peachum, secondat de o realizare suculentă reuşită de Kati Mehes sub chipul şmecherei doamne Celia. Sandor Anna, primadona trupei, joacă fin, adolescentin, şi cântă excelent rolul subit măritatei Polly Peachum, iar Peter Attila Zsolt transferă din spiritul său bonom în întruparea lui “Tiger” Brown. Kovacs Nikolett are o prezenţă maiestuos-ironică în rolul matroanei curvelor, Jenny, şi îşi demonstrează din nou frumoasele calităţi vocale. Nagy Orban deschide balul, să spunem aşa, cu apariţia sa în postura de candidat la un loc de cerşetor. Banda lui Mackie funcţionează ca un personaj colectiv, dar fiecare din actori (Bodea Tibor, Marosszeki Tamas, Frumen Gergo, Varga Sandor, Poszet Nandor, Rozsa Laszlo) reuşeşte să dea individualitate personajului său. Bandi Johanna, Laszlo Zita şi Gal Agnes sunt apariţii colorate în lumea prostituatelor, iar Bogar Barbara şarjează puţin partitura “gravidei” Lucy, dar “duetul geloziei” cu Polly şi împăcarea ies bine (în fond, personajele sunt nişte pipiţe, cu un plus de suflet totuşi pentru Polly, sincer îndrăgostită). Rappert-Vencz Gabor e sobru în pielea gardianului Smith, iar veteranul Toth-Pall Miklos are o apariţie de bonomie suverană în ipoteticul final pozitiv, tip “deus ex machina”. Zakany Mihaly apare ca o parodie a clericului lacom. Îşi mai dau concursul Gellen Orsolya, Ferenczik Gyorgy, Barakonyi Gergo, Fodor Balazs, Liegner Zsolt, Balogh Geza, Fabry Zoltan.

Orchestra de acompaniament (Manfredi Annamaria, Takacs Akos, Sabo Marcel, Nagy Daniel, Torok Csaba, Didi Peter) se achită cu brio de partea ei, esenţială în acest spectacol de mare montare, în care fiecare detaliu are importanţa lui şi nimic nu s-a lăsat la voia întâmplării. După cele trei acte rămâi cu plăcuta senzaţie de lucru bine făcut, gândit cu grijă şi transpus minuţios în scenă. Se pare că trupa Harag s-a ales cu un nou spectacol de referinţă.

Vasile Andreica
Sursă: Informaţia Zilei
  • Plakát
  • Plakát
  • Plakát
  • Plakát
  • Plakát
  • Plakát
  • Plakát
  • Plakát
  • Plakát