• Plakát
  • Plakát
  • Plakát
  • Plakát
  • Plakát
  • Plakát
  • Plakát
  • Plakát
  • Plakát
29. noiembrie, 2012.
Brecht pe scena teatrului sătmărean

Trupa Harag György a Teatrului de Nord Satu Mare prezintă cea de-a doua premieră a stagiunii, celebra piesă a lui Bertolt Brecht-Paul Dessau, Mutter Courage și copii ei. Piesa, regizată de Vargyas Márta, abordează probleme veșnic valabile care transmit mesaje speciale fiecărei vârste.

 Mutter Courage și copii ei nu este o simplă ,,dramă a războiului”, nu este nici o creație istoricizantă, nici pamflet pacifist și nici drama unei familii, ci o radiație a războiului, a supraviețuirii, a morții. Vorbește despre Noi. Vorbește despre insistența acută cu care cu care luptăm pentru supraviețuire, insistență care, în cele din urmă, poate pune în pericol atât propria noastră viață cât și a celor dragi nouă.


Acțiunea se petrece în timpul războiului de treizeci de ani și urmărește viața Annei Fierling și a familiei ei. Negustoare vârtoasă și curajoasă, Anna duce lupta pentru supraviețuirea ei și a copiilor ei în mijlocul unei lumi bântuite de război. Singura lor șansă este negustoria, dar creșterea instinctului păstrării siguranței materiale, diminuează, în ființa Annei, alte valori mult mai valoroase...

Distribuția spectacolului cuprinde actorii Lőrincz Ágnes - laureată al premiului Poór Lili, Sándor Anna, Egger Géza, Skapinyák Szilárd - colaborator, ,Gaál Gyula, Nagy Orbán, Kányádi Szilárd, Czintos József - laureat al premiului Jászai, Bessenyei István, Varga Sándor, Rappert-Vencz Stella, Tóth-Páll Miklós - laureat al premiului Bánffy Miklós, Kovács Éva - laureată al premiului Poór Lili, Marosszéki Tamás, Péter Attila Zsolt, Poszet Nándor, Méhes Kati - laureată al premiului Poór Lili, Zákány Mihály, Némethy Zsuzsa, Gál Ágnes, Bándi Johanna, Gaál Gyula, Nagy Orbán, Laczkó Tekla. Orchestra: Muncean György Róbert, Nagy Dániel, Poósz Balázs și Mándi Beatrix.
Consultantul muzical al spectacolului este Manfrédi Annamária, decorul este realizat de Dobre-Kóthay Judit, laureată cu premiul UNITER-pentru întreaga activitate, respectiv cu premiul Jázsai Mari, costumele de Szabó Anna, iar coregrafia de Gabriela Tănase. Dramaturgul spectacolului a fost Bessenyei Gedő István, lucrările de asistanță au fost efectuate de Tamás Ágnes, regia tehnică de Fábry Zoltán.

Premiera va avea loc pe 30 noiembrie, începând cu ora 19.00 în sala mare a Teatrului de Nord. Pe lângă posesorii abonamentului Ady Endre, cei interesați pot achizitiona bilete la casieria teatrului de luni până vineri între orele 10.00 - 17.00, sâmbătă între orele 10.00 - 13.00, sau cu o oră înaintea începerii spectacolului la prețul de 30 RON.


Spectacolul este titrat în limba română.

Sursă: Trupa Harag György
Linkuri
  • Plakát
  • Plakát
  • Plakát
  • Plakát
  • Plakát
  • Plakát
  • Plakát
  • Plakát
  • Plakát